ALO, ATERIZEAZĂ AURESCU

CUM AU NEGOCIAT RAED ARAFAT ȘI BOGDAN AURESCU ÎN IORDANIA, ÎN TIMP CE PRINȚUL REGAL HAMZA ERA ARESTAT ÎN CAMERA DE-ALĂTURI

12/04/2021 | Traian Horia✎

Pe 3 aprilie a.c., prințul iordanian Hamzah, în vârstă de 41 de ani, a lansat online două videoclipuri în care declara că se afla sub arest la domiciliu din ordinul Regelui Abdullah. A doua zi, pe 4 aprilie, soseau în vizită la Amman, Raed Arafat (supranumit „cioclul apocaliptic”) și Bogdan Aurescu (zis „Trabuc”) ca să arate fătucilor din Divizia Presă cum contribuie parteneriatul româno-iordanian la pacea și stabilitatea mondiale. Foarte probabil, „discuțiile bilaterale” Bogdan Aurescu (ministru de Externe al României)- Ayman Safadi (vicepremier al Iordaniei) s-au desfășurat cu prințul Hamza aflat alături, prizonier într-o cameră, după ce fusese acuzat de „legături cu entități străine ostile Regatului”. Din fericire, cei doi oficiali români nu au fost confundați cu vreun complotist, iar prințul Hamza și regele Abdullah s-au împăcat ulterior după o declarație de loialitate, fiind văzuți împreună o săptămână mai târziu (pe 11 aprilie), la o ceremonie oficială.

4 Aprilie- Aterizează Bogdan Aurescu „pentru consultări”

Pe banul contribuabilului român

și ca orice ministru de Externe român și neinformat, bietul Aurescu aterizase la Amman în plin complot, ca să prezinte Iordania ca „partener strategic” și ca „furnizor de securitate” regional. Situația apare eventual paradoxală: aceasta deoarece, după toate evidențele, Bogdan Aurescu este un multilateralist (a se citi „globalist”, n.n.) cuminte, care spune întotdeauna doar ceea ce trebuie, mai degrabă decât un amator de „senzații tari”.

Pe 4 apr. 2021

… două dintre mediocritățile Guvernului Klaus IohannisRaed Arafat și Bogdan Aurescu au călătorit la Amman (Iordania) pentru o extrem-de-mediatizată-în- Divizia-Presă vizită oficială: Aurescu a semnat un Tratat pentru extrădare, iar Arafat a confirmat un Acord între guvernul României şi guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor. Informațiile sunt eventual sărăcăcioase și nu se înțelege cum ar putea România cu Regatul hașemit- situat la cca 1200 mile distanță, să coopereze prompt, respectiv cum vor schimba saltele, bărci și elicoptere în cazul unui dezastru. Lungul și stufosul comunicat al MAE nu oferă deslușiri asupra acestei întâlniri și nu a explicat nimeni care a fost „urgența” acestei întâlniri, într-un moment în care România era paralizată de pandemie și proteste.

3 Aprilie- Prințul Hamza anunță online că este arestat în cameră (sursa BBC)


Ziarul „Gândul” face o notă discordantă

… în peisajul încremenit al presei copy-paste dâmbovițene și lămurește parțial misterul: potrivit jurnaliștilor, Bogdan Aurescu și omologul iordanian își propuseseră „un schimb de opinii privind nevoia revitalizării multilateralismului” (sic!, n.n.): este o informație importantă, care descrie faptul că ministrul de Externe Aurescu zis „Trabuc” mai aparține României prin salariu și beneficii. Stridența acestui „schimb de opinii” profilează un Aurescu „confiscat” total sau parțial de globalism: cu România sărăcită crunt și în stare de disoluție, roboțelul globalist Aurescu apărea bântuit eventual de spaima că pandemia COVID-19 a afectat „multilateralismul” planetei: și pe cale de consecință, interesele cluburilor globaliste care i-au asigurat în trecut „pregătirea ideologică”.

Aurescu, vârât în spatele măștii, alături de vicepremierul iordanian Safadi

Un alt motiv al vizitei precipitate din Iordania

… se referea desigur la momentul ales: Bogdan Aurescu și Raed Arafat, soseau în capitala Iordaniei cu câteva zile înainte de aniversarea centenarului întemeierii Regatului hașemit (11 aprilie). În Comunicatul său redactat într-un consacrat limbaj de lemn, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunța că Aurescu „a transmis felicitările României pentru aniversarea în acest an a centenarului existenţei statului iordanian şi a subliniat că stabilitatea şi securitatea Regatului Haşemit sunt esenţiale pentru Orientul Mijlociu”. Totodată, ministrul român „exprima apreciere pentru rolul jucat de Regatul Hașemit în acest dosar (al Păcii din Orientul Mijlociu, n.n.) și a exprimat susținerea pentru orice inițiativă și evoluție pozitivă în direcția deblocării Procesului de Pace.” Gazdele lui Bogdan Aurescu au fost,desigur, cu un ochi la perorațiile lui Aurescu și cu unul către Palat. Potrivit BBC, ministrul iordanian de Externe și al Expatriaților Ayman Safadi, cu care s-a întâlnit perechea Aurescu- Arafat și care îndeplinește simultan funcția de vicepremier, este cel care l-a acuzat pe prințul luat ostatec, Hamzah, că a fost în legătură cu „unele entități străine”, adăugând că a fost „monitorizat”. Din camera unde fusese reținut, Hamzah declarase online că avea interdicție să iasă sau să comunice cu alte persoane deoarece la întâlnirile la care participase, criticase guvernul Iordaniei și pe fratele său vitreg, regele Abdullah.

Bogdan Aurescu și cunoscutul său trabuc, în vremuri mai bune, când participau împreună la petreceri în clubul de noapte numit Guvernul Ludovic Orban

Ca orice ministru de Externe care, pe bani produși de contribuabilul român

… călătorește neinformat, bietul Aurescu ateriza la Amman în mijlocul unui complot, ca să prezinte Iordania ca „partener strategic” și „furnizor de securitate”: în același context, Safadi dezvăluia că un număr de 16 persoane (inclusiv un fost consilier al regelui Abdullah și un alt membru al familiei regale) au fost arestate în urma complotului. Fără îndoială, revenit din Iordania la București, Bogdan Aurescu s-a mai liniștit: Raed Arafat se afla înșurubat în același scaun, la Ministerul Afacerilor Interne, iar „multilateralismul” din cărțile lui nu arăta afectat de virusul COVID-19.

Publicat de Blogul jurnalistului Traian Horia

Jurnalism de cursă lungă. Pentru vremuri ciudate.

3 gânduri despre „ALO, ATERIZEAZĂ AURESCU

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: