CÂND ARMELE VORBESC, MUZELE TAC

ANEXAREA A PATRU TERITORII UCRAINENE DE CĂTRE RUSIA CONDUCE CĂTRE UN RĂZBOI TOTAL: SCURT TRATAT DESPRE INUTILITATEA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE
Fev. 2015: De la stânga la dreapta, Aleksandr Lukașenko (Belarus), Vladimir Putin (Rusia), Angela Merkel (Germania), Francois Hollande (Franța), Petro Poroshenko (Ucraina) anunță semnarea unui Acord de încetare a focului în Estul Ucrainei, după negocieri-maraton la Minsk (sursa imagine The Star)

Traian Horia 03/10/2022
După ce două Acorduri de încetare a focului în Ucraina (care ar fi trebuit implementate din 2015 sub supravegherea Franței și Germaniei, dar care au fost ulterior ignorate total) au eșuat, liderii Emmanuel Macron și Olaf Scholz sunt scandalizați că în anul 2022, o a treia „variantă” pentru Ucraina a apărut pe fluxurile de știri: războiul. Dacă ar fi fost aplicate Acordurile de la Minsk din 2014-2015, care au avut ca garanți internaționali Franța, Germania și OSCE, și care ar fi menținut în componența Ucrainei (ca regiuni cu un grad negociat de autonomie) auto-proclamatele Republici Donețk și Luhansk din bazinul Donbas, atunci unul dintre motivele oficiale ale invaziei ruse ar fi fost desființat și este improbabil că Moscova și-ar mai fi mobilizat trupele.
Eventual, celălalt motiv larg invocat de Kremlin înainte de declanșarea așa- numitei „operațiuni speciale” ruse în Donbas, cel care se referea la presupusa aderare a Ucrainei la NATO și la găzduirea de baze ale Alianței Nord-Atlantice, ar fi putut fi negociat la masa tratativelor, pentru identificarea unei soluții politice. Ar fi fost astfel salvate viețile a mii de civili și militari din ambele tabere, iar Ucraina ar fi evitat distrugerea lentă a economiei sale. Ezitările liderului ucrainean Volodimir Zelensky și a predecesorului său, Petro Poroshenko (care nu s-au grăbit cu implementarea Acordurilor), inactivitatea Germaniei și Franței (conduse cu guverne de roboței neomarxiști, inerte dar demne) dar și perfidia Kremlinului- care a anticipat starea de contemplație de la nivelul diplomației pan-europene și a intensificat în tăcere înarmarea, respectiv exportul unei crize a Energiei către Europa, au inflamat relațiile politice și au eșuat într-un final, în invazia din 24 fev. 2022. Franța lui Francois Hollande- Emmanuel Macron și Germania ex-cancelarului german Angela Merkel au asistat cu nepăsare, timp de 8 ani, la o criză în desfășurare, previzibilă în consecințele sale, după ce mii de civili din Donbas care erau loiali Kievului sau după caz, Moscovei, și-au pierdut viața (ca „victime colaterale”) în timpul ciocnirilor dintre trupele ucrainene și milițiile pro-ruse, sprijinite de Moscova.

În prezent, Donbas se află sub controlul Federației Ruse în diferite proporții (Luhansk cu 100% și Donețk cu cca 60%), există de asemenea un „coridor” ocupat de trupele Kremlinului- care face legătura între Donbas și provincia Crimeea (anexată de ruși în 2014, în urma unui referendum larg nerecunoscut internațional), iar pe principiul „bulgărului de zăpadă”, alte regiuni din Ucraina (Kherson, Kharkov și Zaporozhye) și-au anunțat de timpuriu intenția de aderare la Rusia. Ulterior, pe 30 septembrie a.c., președintele Vladimir Putin a anunțat oficial în timpul ceremoniei de semnare a tratatelor privind aderarea la Federația Rusă a noilor teritorii Doneţk, Lugansk, Kherson şi Zaporojie, că țara sa „are patru noi regiuni”: era, eventual, o altă ridiculizare a elitelor „progresiste” ale Uniunii Europene, după ce Rusia zădărnicise în 2015 dorința Vestului de debarcare de la putere a liderului autocrat al Siriei, Bashar al- Assad, dar era și o nouă evidență că liderii de la Bruxelles se pricep mai bine la ideologii și schimbări climatice, decât la politicile din viața reală.

Kherson, Zaporozie, Donețk, Luhansk pe harta Ucrainei (sursa imagine nationsonline)

Reamintim că, în perioada 23- 27 Septembrie a.c., cele patru regiuni ucrainene au organizat referendumuri pentru aderarea la Rusia, inclusiv pe teritoriul Federației: previzibil, autoritățile separatiste locale (care au deschis secții de votare inclusiv pe teritoriul Federației, pentru refugiați) au anunțat că votanții au votat masiv pentru alipirea la Rusia: SUA și UE au anunțat deja că nu vor recunoaște legitimitatea referendumurilor. Regiunea Zaporojie a fost admisă în limitele sale integral- administrative, Kherson are ca frontieră limitele a două districte din fosta Regiune ucraineană Nikolayev, iar pentru „Republicile Populare” Luhansk și Donețk au fost menținute frontierele cu Ucraina care fuseseră definite de către Kremlin anterior invaziei. Anexarea celor patru regiuni reprezintă un moment de cotitură pentru evoluția conflictului militar: Moscova a anunțat că va trata orice atac împotriva lor ca pe un atac împotriva Rusiei și există deja semnale că Statele Unite va permite folosirea armelor furnizate Kievului împotriva zonelor separatiste.

Sept. 2022: Vladimir Putin (centru) exultă alături de liderii celor patru regiuni separatiste (sursa imagine CBS)

Noile evoluții politice amplifică deopotrivă îngrijorările asupra escaladării nucleare: pe 01 oct. a.c., liderul cecen Ramzan Kadârov– care sprijină cu trupe campania rusă din Ucraina, a declarat în contextul unor succese militare recente ale forțelor Kievului, că este necesară instituirea Legii marțiale la frontiera zonelor secesioniste și folosirea unor arme atomice de mic calibru pe fronturile de luptă. Declarațiile lui Kadârov au fost intens mediatizate internațional, cu atât mai mult cu cât, potrivit doctrinei naționale a Rusiei, folosirea armelor de distrugere în masă este permisă în cazul unui atac cu arme convenționale care poate să pună în pericol existența statului rus sau existența statelor aliate.

Sept. 2022: Volodimir Zelensky(centru) despre refrendumul din zonele separatiste: „O farsă” (sursa imagine AP)

Modificările teritoriale prin ultimatum militar, care sunt bine reprezentate sub diferite forme în plan internațional începând din anii ’70 (Cipru, Kosovo ș.a.) descriu eventual o societate contemporană haotică, în care monstrul bugetofag, nereformat și căpușat de cluburi ale Noului Marxism numit Organizația Națiunilor Unite nu mai are nicio autoritate, iar comunicarea între statele membre puternice este limitată la intrigi de subsol. Ceea ce în antichitate se cunoștea cu precizie și-i permitea filosofului Roman Marcus Tullius Cicero, să enunțe că „Inter arma silent musae” („Când armele vorbesc, muzele tac”), este uitat în epoca modernă: poate pentru că a trecut prea mult timp de atunci.

Publicat de Blogul jurnalistului Traian Horia

Jurnalism de cursă lungă. Pentru vremuri ciudate.

%d blogeri au apreciat: