DAN PURIC, SCRIITOR: „I-am zis fiului meu „Omul l-a făcut Dumnezeu, dar sunt câțiva făcuți din maimuță și ți-i arată tata mâine la teatru””

06/12/2020 | Traian Horia✎

Reporter: Este imaginea asta, tulburătoare, a babei cu călcâie murdare, care se roagă la Maica Domnului și căreia ei i-au opus permanent imaginea unuia care sclipește, un savant în costum scump, de 500 de dolari, care zice că omul se trage din maimuță.
Dan Puric: Acum, sincer vorbind: de cât timp stați dvs în Anglia?
Reporter: De vreo 100 de ani. Poate mai mult.
Dan Puric: Sunteți dinspre Codrii Vlăsiei, de pe-acolo. De ce vă speriați, domnule, de impostură? Pe mine, fiu-meu care avea 5 ani, s-a sculat așa din pat și m-a întrebat „Mă, tata, omul l-a făcut Dumnezeu sau se trage din maimuță?”. Zic „Mă, omul l-a făcut Dumnezeu, dar sunt câțiva din maimuță și ți-i arată tata mâine, la teatru”. Care-i problema? Cum să zic? Faptul că sunt lucruri de impostură ne fac să îi analizăm prea mult? Păi, dacă analizăm toate formele astea… 

Reporter: Este, totuși, o luptă a lumilor.
Dan Puric: Nu vă îngrijorați pe butaforia asta, că muriți cu butaforia în brațe. Era unul la BBC care căuta grupa sanguină a lui Hristos, pe cruce. Păi spuneți asta unei babe, de-acolo de unde veniți, din marginea Bucureștilor: aia pupă lemnul fără examen hematologic. 

„Lasă-l, domnule! Fiecare se trage din ce simte!”

Reporter: I-au găsit și piroanele…

Dan Puric: Acum, știți cum este cu discuția asta a noastră? A avut o remarcă nemaipomenită un mare gânditor francez, Gustave Thibon, apropos de legătura asta a noastră cu Occidentul, cât putem lua și de-acolo și cât pot să ia și ei de la noi. Thibon a  spus așa „Iisus Hristos ne apără veșnicia, noi trebuie să-l apărăm în istorie”. Baba aia care sărută lemnul îl apără în istorie și îl creditează acum și aici. Și îmi spuneți mie de un oligofren cu pantofii făcuți, care vine cu pixul și zice de omul făcut din maimuță. Lasă-l, domnule! Fiecare se trage din ce simte! Dacă el se simte o maimuță evoluată, să-i spunem „Succesuri!”, cum a zis cineva. Mi-a zis mie un țigan: „Domnu’ Dănuț, să vă ferească Dumnezeu de eșece!”

„Dacă vine Moartea, măcar să te găsească în poziție de drepți”

Reporter: Și v-a ferit de eșece?
Dan Puric: (râde) M-a ferit… Creștinul mai cade, important e să se ridice. S-a dus unul la un sfânt și-i zice „Am păcătuit”, „Păi, roagă-te să te ridici”. După o lună, cică: „Am păcătuit din nou”, „Păi, roagă-te să te ridici”. După încă o lună „Iar am păcătuit”, „Păi, roagă-te”, „Păi, ce fac acum, să mă rog tot timpul ca să mă ridic?”, „Da, mă, că dacă vine Moartea, măcar să te găsească în poziție de drepți”. 

„Ei pentru confort sunt în stare să pupe lacătul la închisoare”

Reporter: Să-l găsească în picioare.
Dan Puric: Da. Acum, în Anglia, cred că lucrurile… În ce zonă stați în Anglia?

Reporter: Stau ca românii, la periferia civilizației.
Dan Puric: (râde) Acum ați înjurat poporul român. Glumesc. Zicea Mircea Eliade (scriitor și filosof român, n.n.) „Din punct de vedere al culturii, istoric, suntem minori față de cultura europeană, dar din punct de vedere trans-istoric, suntem majori”. Acolo e, acolo discutăm! Am fost și eu, prin Anglia, prin Irlanda, prin multe țări ale lumii: acum, mai nou, de cînd sunt plecați oamenii pe-acolo, și-am văzut secvențe tragice, dar am văzut și momente când au plecat cu Biserica în spate. De ce să nu ne uităm și să aducem aceste exemple care pot să refacă forța morală a acestui popor în momentele acestea de chin.

Este chin sufletesc fiindcă prin suferința asta- să știți că nu contează intensitatea suferinței, ci durata ei și felul în care ieși din ea. Atitudinea! Noi trebuie să aducem la iveală forțele trecutului, care sunt intrate în letargie, de ce „ăștia” ne taie tot timpul apelul la Istorie? Fiindcă ei știu că acest popor are niște forțe ale trecutului uriașe, care odată puse la lucru, îi spulberă. Cum i-am spulberat de multe ori în istorie, când nici nu se așteptau. 

„Românul totdeauna, dacă a suferit, a știut de ce suferă”

Dan Puric: Acuma, e confortul ăsta de zi-cu-zi care a creat anestezia asta- și la tineret, și la oamenii de vârstă medie: ei, pentru confort, sunt în stare să pupe lacătul de la închisoare. Poporul român, când n-a mai putut să facă față năvălitorului, a crescut printr-o nouă armă: a fost răbdarea prin suferință, și suferința avea un sens, apropiată de cea a Mântuitorului. Nu suferința boului în jug, sau a lui Sisif (personaj mitologic, n.n.) ăla căra bolovanul ca imbecilul, sub un blestem. Ăștia vor să transforme Golgota, care era într-un sens…

Toată istoria poporului român este o Golgotă. Românul totdeauna, dacă a suferit, a știut de ce suferă, asta este forța morală a acestui popor! Noi vorbim aici de forța morală, dar oamenii de azi, ăștia „anesteziați”, nu mai au nevoie de adevăr. Ei au nevoie de minciună. Minciuna zilnică le-a devenit un fel de fiziologie comportamentală.

Reporter: Ce le-ați spune dvs celor din diaspora acum? Le-ați oferi un bun motiv să revină în țară?
Dan Puric: Eu vă spun un lucru. Am fost în Statele Unite, în California, vara trecută și o doamnă m-a impresionat, zice „Domnul Dan, vrem să ne întoarcem noi, ăștia, românii americani în România”. „Da, foarte bine, doamnă, și ce vreți să faceți?” „Vrem să facem un sat”. Vă dați seama? Mi se pare extraordinară remarca! 

Reporter: Păi, satul românesc a ținut România în picioare!
Dan Puric: Sigur, satul românesc a dat forma de libertate cea mai mare, părintele Stăniloae (Dumitru, teolog ortodox, n.n.) spunea că satul românesc este comuniune de oameni liberi. Gheorghe e la plug, Vasile cu vaca, Ion e la biserică. Da, dar dacă murea unul, veneau toți, se adunau. Părintele Stăniloae a sesizat acea comuniune, cică „satul românesc este cea mai mare comuniune cu oameni liberi”. Nicolae Iorga zicea de „libertatea măruntă”, aia a țăranului moșnean, care n-o dă pe aia constituțională, aparentă, care-i ca o dădacă- una care vrea să-l adoarmă dinspre politic. 

Fiecare țăran român are o libertate câștigată în mii de ani, cu care a traversat toate iobăgiile istoriei. Cei care citesc asta știu: eu merg prin țară și mă-ntâlnesc cu români adevărați, cu popor, nu cu populație imbecilizată, care mă mai înconjoară pe-aici. M-am dus și-n diaspora și am întâlnit niște oameni extraordinari… sigur, am întâlnit și golani, și haimanale. Dar, dacă pui accentul pe ce este rău și nu pui accentul pe ce este bun, n-ai cum să te regenerezi. Și Hristos a trecut cu apostolii, și era un câine mort în drum, și a zis „Uite, ce dinți frumoși are”.  

„Dacă eu mint acum, să se uite cum s-au transformat pușcăriile în mânăstiri.”

Dan Puric: Sigur că România este un ghetou de muncă forțată, de unde oamenii au fugit săracii, convinși de niște securiști, de oculta mondială. Da, dar este și Grădina Maicii Domnului, și-n clipa în care intri pe acest registru de taină, forțele morale și spirituale din tine se deschid. Dacă eu mint în clipa aceasta, să se uite și să vadă cum s-au transformat pușcăriile din România în mânăstiri. Cum? Că au suferit, au murit, s-au transformat.

Pământul ăsta este plin de lacrimi, vorba lui Mihai Eminescu. Dar de ce nu a cedat, domnule, Brâncoveanu (Constantin, domn al Țării Românești, n.n.)? Că tot era Uniunea Europeană acolo, în lojă! Sultanul i-a invitat pe urmă să mănânce. Și-au mâncat, domnule! După bestialitatea aia de-acolo! De ce Brâncoveanu nu a cedat o fracțiune de secundă? Poporul român n-a avut nevoie de instituționalizare, l-a făcut martir: în suflet.

Credeți că acum nu se-ntâmplă, în taina adâncă a sufletului românesc? Un om din diaspora care muncește de dimineața până seara ca un sclav, i-am văzut la un moment dat, intrau într-o sală de baschet și puneau icoane pe pereți, să li se dea voie ca să se roage. Pentru mine, ăia sunt sfinți. Veneau cu icoana, domnule. 

„În Irlanda era să beau bere cu sfântul Apostol Pavel, că nu-i scoseseră statuia”

Dan Puric: În Irlanda am asistat cum au sfințit o fabrică nenorocită, au făcut-o biserică. N-au făcut ca ăia invers, adică din biserică să facă bar. Când m-am dus odată în Irlanda- și aici nu vorbesc de irlandezi, de un popor, ci de ciuma ideologică– era să beau bere cu sfântul Apostol Pavel, pentru că nu-i scoseseră statuia de-acolo.

Dumneavoastră vă puteți imagina să mergeți într-o bisericuță de la marginea Bucureștilor, unde se dau mititei și Fanta? Nu vă dați seama la ce înălțime morală este acest popor? Din contră, așa- zișii căpșunari și ăștia, amărâții noștri, s-au dus cu Biserica, domnule, acolo. Credeți că Dumnezeu nu vede chestia asta?

Unde credeți că se duc ăștia cu căruța asta, cu șandramaua asta de Uniune (Europeană, n.n.) care n-are niciun liant, n-are niciun liant sufletesc, bazat pe milă! Uitați, că a fost cu pandemia asta, fug toți ca șobolanii, fiecare-n parte, se dărâmă corabia, alunecă pe fereastră toți, ca un balast, pe bătrâni, pe tineri, să trăiască ei bine, ce-o mai rămâne. Hai să vedem valențele, de unde putem reface, că pandemia asta o să treacă.
(va urma)