AZI E 9, MÂINE-I 10, AIA-‘A MEA, VRĂJEALA TRECE

ZIARUL BRITANIC „METRO” A PUBLICAT O HARTĂ A „INFECȚIEI EXTREMEI DREPTE” CARE A CÂȘTIGAT MASIV ÎN EUROPA LA RECENTELE ALEGERI EURO-PARLAMENTARE: CA DE OBICEI, „METRO” NU SUFLĂ NIMIC DESPRE EXTREMA STÂNGĂ NEOMARXISTĂ, CEA CARE A DEȚINUT PUTEREA POLITICĂ ÎN STATELE „CORECTITUDINE POLITICĂ” DIN VEST

12/06/2024| Traian Horia✎
În imaginea de mai sus, ziarul gratuit de orientare neo-liberală „Metro” (Marea Britanie), care are un trist prestigiu în promovarea unei campanii acerbe de defăimare a comunităților de români din Insulă, publică „Harta care arată răspândirea infecției extremei drepte (sic!, n.n.) de-a lungul Europei”, dar tace suprem când vine vorba de „infecția” extremei stângi- cea care a avut concentrată Puterea în zona Schengen a UE, prin idioți utili precum Pedro Sanchez (Spania), Marc Rutte (Olanda), Emmanuel Macron (Franța), Angela Merkel (Germania) sau Leo Varadkar (Irlanda). Deși în Democrație ambele extreme politice sunt greu suportabile, „extrema stângă” (cea la care este afiliat doctrinar și Noul Marxism internaționalist, care există, e la putere și produce legi în state bogate din UE) dispare controlat din relatările de presă. În schimb, este blamată o „extremă dreaptă” a cărei definiție nu o știe nimeni, dar căreia i se pune în cârcă permanent- prin ziare precum „Metro”, un potențial fioros de a distruge liniștea bietului alegător european. Din obediență editorială dar și din ignoranță politică, „extrema dreaptă” a fost frecvent identificată de „analiștii” presei mainstream la protestele anti-guvernamentale sau anti-Comisia Europeană, la demonstrațiile care au respins mâncarea de insecte sau vaccinul COVID sau care au cerut punerea sub controlul legii a migrației ilegale, rsepectiv argumentarea pragmatică a isteriilor moderne precum „schimbările climatice”. Noul Marxism a răsturnat brutal o tablă de valori la „Metro”, iar publicația noastră a semnalat de timpuriu clișee stupefiante folosite obișnuit de ziarul londonez: ca exemple, extremiștii care sparg geamuri și incendiază mașini ale Poliției sunt „activiști”, iar teroriștii grupului Abu Sayyaf (Filipine) care iau ostatici și jură credință grupului sunnit extremist Stat Islamic sunt „militanți” (!!!, n.n.). Dealtfel, titlul referitor la „infecția extremei drepte” poate fi regăsit, sub o formă sau alta, în majoritatea publicațiilor controlate în Vest de cluburi „progresiste” precum The Guardian, The Independent, DW, CNN ș.a., și sugerează o stare de panică generalizată în rândurile propagandei respective. Au și un motiv puternic: la recentele alegeri euro-parlamentare din 2024, alegătorii din state UE eminamente neomarxiste (precum „motoarele UE” Italia, Franța și Germania) au refuzat oferta presei mainstream și au votat partide anti-Sistem, anti-migrație ilegală.

Sursa imagine Metro UK

După 2015, Noul Marxism și-a instalat masiv roboțeii în posturi de conducere importante, agitând în paralel un misterios pericol al ascensiunii „extremei drepte”, multiplicat și difuzat printr-o propagandă intensă din presă, din sectorul non-guvernamental, din partide politice sau provenind dinspre unele „elite” intelectuale. În virtutea libertății presei, revista noastră a semnalat repetat că acest fenomen este nociv și afectează până la cenzură politicile editoriale, începând din Vestul Europei până în Sud-Estul Sălbatic (e.g., Știrile TVR din România): termenul de „extremist de stânga” a dispărut arbitrar din vocabularul tot mai sărac al presei de orientare neomarxist, prin omisiuni dictate eventual de norme ale „corectitudinii politice” („political correctness”– lb. engl., n.n.) care obligă la auto-cenzură și care vizibil afectează conținutul editorial al multor instituții media controlate. Prudența cu care presa Noului Marxism protejează „imaginea” grupurilor cvasi-troțkiste active la extrema stângă (de genul Antifa, Rezist etc), sugerează cel puțin o ideologie comună, fapt care devine periculos pentru libertatea de expresie și care produce dublu-standard, dar și dezinformare. Cât despre contribuția presei neomarxiste la camuflarea extremei stângi internaționale, acesta este un domeniu unde redactorii-șefi de la ziare precum „Metro” mai au de lucrat: suficient de mult pentru ca într-o zi, publicul consumator de presă să constate că există totuși o diferență decentă între un redactor-șef și un ideolog-șef.